In 1972 Helen Garner și-a pierdut slujba de profesoară. Ea a purtat o discuție sinceră despre sex cu tinerii ei elevi și a scris un articol anonim despre asta pentru o revistă contraculturală, intitulat „De ce femeile au toată durerea, domnișoară?”. Ulterior, a fost identificată ca fiind autoarea, iar departamentul de educație din statul australian Victoria nu a primit cu plăcere abordarea sa pedagogică liberă și plină de imprecații. Faptul că a fost concediată a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată, a declarat mai târziu doamna Garner, deoarece „m-a forțat să încep să scriu pentru a trăi”.

Când „Monkey Grip”, primul roman al doamnei Garner, a fost publicat cinci ani mai târziu, a zguduit scena literară din Australia. Acesta o urmărește pe Nora, o tânără mamă care trăiește într-o gospodărie comunală din Melbourne, care se îndrăgostește de Javo, un dependent de heroină cu „ochi violent de albaștri”. Prin casă trece o paradă de boemi, care se droghează, se ocupă de treburile casnice și coabitează, dar și „fac schimb și își schimbă partenerii – ca un dans foarte complicat, ai cărui pași nu fuseseră încă coregrafiați”.

Până în 1972, când politica a fost eliminată, Australia a avut unul dintre cele mai stricte regimuri de cenzură din lume. Cărțile care erau acceptabile în America și Europa nu treceau niciodată de vameșii care păzeau porturile țării. (O colecție de 15.000 de texte considerate blasfemiatoare, indecente sau obscene se află acum la Arhivele Naționale din Canberra). Gusturile cititorilor aveau tendința de a fi schmalțoase. Nu e de mirare că cartea doamnei Garner a stârnit agitație.

Unii recenzenți și-au bătut joc de carte, susținând că ea nu făcuse decât să-și transforme jurnalele într-un roman, dar alții au recunoscut că era o piesă deschizătoare de drumuri în ceea ce se numește acum autoficțiune, transformarea experienței personale în povești. Atât Patrick White, cât și Raymond Carver erau fani. În 1978, Garner a devenit prima femeie care a câștigat Premiul Consiliului Național al Cărții, un prestigios gong literar australian. Romanul a fost adaptat într-un film, iar mai târziu a dat dovadă de un lirism și de o franchețe similare în cărți de non-ficțiune narativă aclamate despre un proces de crimă („Joe Cinque’s Consolation”), hărțuirea sexuală la un colegiu universitar („The First Stone”) și un caz devastator de violență în familie („This House of Grief”).

Inspirată de Jean Rhys și Doris Lessing, doamna Garner a surprins unele dintre realitățile feminității. Romanul ei este deosebit de perspicace în ceea ce privește sentimentele ambigue provocate de maternitate, o temă care a fost reluată din nou de scriitoarele din secolul XXI. Într-un eseu, ea a scris despre „dezolarea fără cuvinte” pe care o simțea atunci când contempla constrângerile din viața propriei sale mame.

„Monkey Grip” încapsulează tensiunea dintre responsabilitate și libertate pe care femeile au trebuit întotdeauna să o negocieze. Nora îi place să-și petreacă timpul citind cărți de Virginia Woolf sau Henry James, scriindu-și jurnalele și stând toată noaptea la petreceri. Își iubește sincer copilul, însă rolul de părinte are ceva suprarealist. Îi este greu să se debaraseze de ideea că „într-o zi se va întoarce adevărata mamă, iar eu voi fi fost doar dădacă și atunci voi putea pleca acasă”. ■