Dîn ciuda numelui său, Palatul Parlamentului din centrul Bucureștiului, capitala României, nu este un monument al democrației. A fost conceput în anii 1980 de către Nicolae Ceaușescu, ultimul dictator comunist al României, și construit pentru a se potrivi cu mărimea ego-ului său. Se mândrește cu o suprafață de 365.000 de metri pătrați, din care o mare parte este nefolosită și neîncălzită (în comparație, Palatul Buckingham este de-a dreptul confortabil, întinzându-se pe doar 77.000 de metri pătrați).

Dar palatul va găzdui în curând o alegere importantă. Pe 29 septembrie, în timpul conferinței sale plenipotențiar cvadrienale, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU) își va alege acolo următorul secretar general. Locul de desfășurare din epoca războiului rece este potrivit, deoarece votul opune un american și un rus într-o atmosferă de suspiciune reciprocă. Doreen Bogdan-Martin, candidata americană, este în prezent unul dintre cei mai mari secretari de stat din lume. ITU‘s trei directori. Rashid Ismailov, rivalul ei rus, este un director de telecomunicații care a fost cândva ministru adjunct al telecomunicațiilor și comunicațiilor în masă din această țară (ambii sunt fotografiați mai sus).

Alegerile ar fi fost urmărite îndeaproape chiar și fără complicațiile provocate de războiul din Ucraina, deoarece marchează o nouă etapă într-un conflict în curs de desfășurare cu privire la modul în care va fi organizat în viitor domeniul digital. Va semăna acesta cu internetul, o rețea globală de rețele liberă, descentralizată, guvernată în principal prin consens și grupuri „multi-stakeholder”, în care toate părțile interesate au cel puțin un cuvânt de spus? Sau va semăna mai degrabă cu sistemul de telefonie de odinioară – un edificiu centralizat, controlat în mare parte de guvernele naționale?

„The ITU alegeri este ca un scrutin primar”, spune Tom Wheeler, fost președinte al Comisiei Federale pentru Comunicații (FCC), care în prezent lucrează la Brookings Institution, un think-tank. Rezultatul, susține el, va contribui la stabilirea direcției de urmat, decisă în cele din urmă prin voturile celor 193 de membri naționali ai ITU. Rezultatul este departe de a fi sigur, niciuna dintre cele două tabere nu pare sigură de victorie.

The ITU poate părea un forum puțin probabil pentru o astfel de alegere contestată. Înființată în 1865 pentru a reglementa noul telegraf, ea se ocupă în principal de activități tehnice, cum ar fi stabilirea standardelor pentru rețelele telefonice, alocarea orbitelor sateliților și împărțirea spectrului radio între diferiți utilizatori pentru a preveni interferențele. Întotdeauna s-a mândrit cu faptul că este unul dintre cei mai ONU‘s cele mai pragmatice organizații ale ONU, luând aproape toate deciziile prin consens. La urma urmei, inginerii vorbesc un limbaj similar de matematică și fizică, indiferent de originile lor. Chiar și în timpul Războiului Rece, aceștia au reușit să negocieze Regulamentul internațional al telecomunicațiilor, un tratat global care încă reglementează o bună parte din traficul de telecomunicații între țări.

Atunci când inginerii au dezvoltat internetul în anii 1970, nu au avut în vedere în special nevoile guvernelor. Rețeaua taie informațiile în „pachete” discrete și le trimite în eter. Pachetele pot urma rute diferite pentru a ajunge la destinație și adesea ajung în dezordine (sunt reasamblate de computerul destinatarului). Ideea a fost de a construi o rețea rezistentă. În același mod în care traficul poate fi deviat pe drumuri secundare atunci când autostrăzile sunt blocate, pachetele de internet pot găsi calea de a ocoli obstacolele, fie că este vorba de întreruperi ale rețelei sau de încercări de cenzură. „Modelul cu mai multe părți interesate” înseamnă că toate părțile interesate – inclusiv guvernele, dar și grupurile de lucru tehnice voluntare care stabilesc standardele, marii furnizori de rețele și altele asemenea – au un cuvânt de spus în ceea ce privește modul în care ar trebui să evolueze rețeaua.

Atunci când internetul a început să se răspândească în anii 1990, guvernele – și în special cele autocratice – au încercat să recupereze o parte din puterea pierdută, în special prin comandarea creării de „rețele separate”, rețele naționale în care se aplicau reguli diferite. Abordarea Chinei a fost cea mai cuprinzătoare. O combinație sofisticată de filtrare automată (Marele Firewall) și cenzura umană laborioasă încearcă să împiedice accesul la conținutul nedorit. Celor care spun lucruri pe care guvernul nu le aprobă li se pot face să dispară postările; ocazional, dispar și posterele însele.

Mai recent, și alte țări au urmat exemplul, inclusiv Iranul, Arabia Saudită și Rusia. Chiar înainte de represiunea mediatică care a însoțit invazia Rusiei în Ucraina, furnizorii de servicii de internet au fost obligați să instaleze echipamente care permit Roskomnadzor, autoritatea de reglementare online a țării, să blocheze în mod centralizat aplicațiile și site-urile web pe care guvernul de la Moscova le consideră periculoase, inclusiv Facebook, Instagram și Twitter, un trio de rețele sociale americane. Cei care postează „dezinformări” despre războiul din Ucraina riscă până la 15 ani de închisoare.

Această ripostă autoritară a intrat acum într-o nouă fază, spune Emily Taylor, care conduce Oxford Information Labs, o firmă de spionaj cibernetic. Ambiția, spune ea, nu mai este doar de a controla interneturile naționale, ci de a schimba caracterul celui global. Acest lucru înseamnă că se încearcă extinderea sau chiar mutarea guvernanței internetului de la organizații cu mai multe părți interesate la una multilaterală, în care guvernele au ultimul cuvânt – în special, a ITU.

Mai important, aceasta înseamnă să facem presiuni pentru o nouă arhitectură în care rețeaua este mai capabilă să monitorizeze ceea ce se întâmplă și în care utilizatorii au o identitate permanentă. Dacă acest lucru este implementat, guvernele autocrate ar putea afla mai ușor cine își bate joc de ele cu un meme sau cheamă la proteste – și ar putea dispune arestarea sau dispariția acestora. Birocrații ar putea, de asemenea, să colecteze date despre ceea ce fac oamenii online, să le analizeze și să acționeze preventiv pentru a elimina o posibilă subversiune viitoare, dacă algoritmii sugerează că ar trebui să o facă.

Ambiția a devenit vizibilă pentru prima dată în urmă cu un deceniu, când un grup de țări condus de Rusia a încercat să extindă ITU‘s pentru a acoperi internetul în cadrul unei întâlniri de la Dubai, menită să actualizeze Regulamentul internațional de telecomunicații. Apoi, în 2019, Huawei, cel mai mare producător chinez de echipamente de telecomunicații, a început să prezinte la ITU ceva numit „New IP” (de la „internet protocol”), un set de tehnologii care ar transforma standardele pe care firmele chinezești le dezvoltau acasă într-un set de reguli globale.

Ambele eforturi au eșuat. Dar ambele țări continuă să încerce: Rusia la ONU în negocierile privind securitatea cibernetică și China prin spargerea „Noii IP” în părți mai mici, redenumindu-le și prezentându-le din nou la mai multe organizații de standardizare, inclusiv la ITU și chiar și Internet Engineering Task Force (IETF), un alt grup cu mai multe părți interesate. Acest impuls este ajutat, explică dna Taylor, de apetitul tot mai mare pentru conectivitate. Noile rețele fără fir, dispozitivele tot mai conectate, aplicațiile alimentate de inteligența artificială – lumea dezvoltă rapid o atmosferă digitală care ar putea necesita noi standarde și reguli. Dar dacă standardele Chinei vor fi adoptate, avertizează ea, „riscăm să pierdem acest internet ușor, interoperabil și flexibil”.

Toate acestea explică de ce, în ciuda puterii limitate a secretarului său general, contează enorm cine va conduce ITU în următorii patru ani (care s-ar putea să se transforme în opt, deoarece majoritatea ITU șefii sunt realeși pentru un al doilea mandat). Dacă doamna Bogdan-Martin va câștiga, va fi un semn clar că majoritatea țărilor nu doresc să se îndrepte în direcția trasată de Rusia și China. Dacă dl Ismailov va învinge, este posibil să promoveze agenda celor două țări. Predecesorul său, Houlin Zhao, un oficial chinez, a obținut ITU pentru a sprijini „Inițiativa Belt and Road” a țării sale, o colecție de proiecte de infrastructură finanțate de China în întreaga lume, care includ adesea furnizarea de computere și conectivitate.

Doamna Bogdan-Martin este eminamente calificată pentru acest post. Ea a lucrat pentru ITU timp de aproape 30 de ani. În ultimii trei ani a condus unul dintre cele mai importante proiecte de ITU‘s trei divizii ale UIT, Biroul de Dezvoltare a Telecomunicațiilor (BDT), care a fost aclamat de toată lumea. În principal, însărcinată să ajute țările în curs de dezvoltare să își îmbunătățească infrastructura de telecomunicații și să conecteze mai mulți oameni la internet, ea a lansat inițiative precum „Partner2Connect”, care a strâns până în prezent promisiuni de peste 26 de miliarde de dolari de la guverne, companii și alte organizații pentru a investi în îmbunătățirea conectivității în cele mai sărace regiuni ale lumii.

Poate că nu este surprinzător pentru o carieră ONU tehnocrat, obiectivele declarate public ale doamnei Bogdan-Martin nu se aventurează mult dincolo de platitudini. Ea spune că dorește să continue ceea ce a început în calitate de director al BDT: conectarea unei părți mai mari a populației mondiale la internet (2,7 miliarde de persoane nu au încă acces la internet). Și speră să facă din ITU o organizație mai eficientă și mai agilă. „Voi impune Secretariatului General și fiecărui Birou standarde înalte”, scrie ea în platforma sa electorală (nu a oferit răspunsuri la întrebările scrise ale The Economist).

Domnul Ismailov nu este străin de ITU, fie. În calitate de ministru adjunct al telecomunicațiilor din Rusia, el a condus delegația țării în cadrul organizației, iar în 2018 a prezidat reuniunea ITU consiliu, organul său de conducere între conferințele plenipotențiare cvadrienale. Dar și-a petrecut cea mai mare parte a vieții profesionale ca director executiv la mari producători de echipamente de telecomunicații, precum Ericsson, Nokia și, timp de trei ani înainte de a se alătura guvernului în 2014, Huawei. De asemenea, el a fost implicat într-o companie care a dezvoltat o parte din tehnologia de monitorizare și spionaj instalată acum în Rusia ISPs, care se bazează pe ceva numit „inspecție profundă a pachetelor”. În prezent, este președintele Beeline, un serviciu de telefonie mobilă din Rusia.

Platforma electorală a dlui Ismailov este mult mai deschis politică decât cea a rivalului său. Și el consideră că alegerile sunt cruciale. Tehnologia devine din ce în ce mai răspândită, spune el, iar ITU este singurul forum în care țările „își pot ridica cu adevărat vocea” și „își pot apăra suveranitatea”. Alternativa, susține el, este un tărâm digital care rămâne dominat de America și de companiile sale. În calitate de secretar general, el spune că va lucra pentru a face din ITU principalul loc de dezbatere și de decizie a chestiunilor cruciale din lumea telecomunicațiilor. În ceea ce privește Noua IP, el spune că este prea devreme pentru a purta o discuție, deoarece specificațiile sale nu sunt încă pe deplin formate, dar că „lipsa unui dialog constructiv” între părțile implicate ar putea provoca un „război al standardelor”.

Ambele tabere au făcut o campanie intensă până în ultimul moment posibil. Doamna Bogdan-Martin a făcut prospecțiuni la guvernele lumii timp de 18 luni. Departamentul de Stat american a creat un birou care ajută la gestionarea campaniei sale și care implică atât de multe alte agenții încât cei din interior au început să o numească un efort „al întregului guvern”. Când Antony Blinken, secretarul de stat, a vizitat recent Africa, ale cărei țări înclină adesea balanța la ITU alegeri, candidatura doamnei Bogdan-Martin a fost aproape de primul loc pe agenda sa. De asemenea, a postat pe Twitter o declarație video în sprijinul doamnei Bogdan-Martin.

Campania dlui Ismailov pare să fi fost mai puțin organizată. După o criză gravă de covid 19, el a început să facă campanie propriu-zisă abia în luna mai. De atunci, a participat la o conferință a Uniunii Africane de Telecomunicații din Algeria și la întâlniri similare ale industriei locale din Kârgâzstan și Arabia Saudită. El a avut parte de mult ajutor din partea ministerului pe care îl conducea. Acesta s-a asigurat că reprezentanții ruși au discutat cu oficialii naționali care vor vota efectiv la București.

Chiar și în această etapă târzie a campaniei, rezultatul este ghicitul de oricine. Observatorii sunt de acord doar că alegerile vor fi strânse. O mare necunoscută este dacă invazia Rusiei în Ucraina va afecta șansele domnului Ismailov. O majoritate de ITU în martie, membrii au votat pentru excluderea unor reprezentanți ruși din conducerea unor grupuri de standardizare. Însă multe „țări cu influență”, cum ar fi Brazilia și India, par să se fi abținut de la aceste voturi, spune Justin Sherman de la Atlantic Council, un think-tank. El crede că războiul din Ucraina va avea un impact redus asupra șanselor dlui Ismailov.

Oricare ar fi rezultatul, nivelul de sprijin oficial american pentru candidatul său – precum și campania la fel de activă a Uniunii Europene pentru Tomas Lamanauskas, un fost reglementator de telecomunicații din Lituania, care candidează pentru funcția de secretar general adjunct – este un semn că ambele iau în sfârșit în considerare ITU în special, și diplomația tehnologică în general, mai serios, spune Karen Kornbluh, fost ambasador american la OCDE, un club format în principal din țări bogate, care acum se află la German Marshall Fund, un alt think-tank. Pentru a convinge alte țări de avantajele unui internet deschis, în stil american, spune ea, plângerile acestora – de exemplu, că marile companii americane de tehnologie le calcă în picioare suveranitatea digitală – trebuie să fie luate mai în serios. Grupurile de guvernare a internetului, precum ICANN și IETF, ai cărei membri sunt în majoritate din lumea bogată, merită, de asemenea, o privire mai atentă. „Țările nu ar trebui să aibă impresia că ITU este singurul loc unde pot merge pentru a obține răspunsuri și soluții.”

Timp de ani de zile, accentul politicii internaționale americane în materie de internet a rămas în mare parte blocat în anii 1990, în mod idealist; că „trebuie doar să conectezi mai mulți oameni pentru a obține mai multă democrație”, spune doamna Kornbluh. Acum, cu întârziere, își dă seama că un internet liber și deschis nu este o chestiune de inevitabilitate tehnologică, ci ceva pentru care va trebui să lupte.■