THE TIMING decernării Premiului Nobel pentru Pace din acest an a fost punctual. Pe 7 octombrie, în ziua în care Vladimir Putin și-a sărbătorit cea de-a 70-a aniversare, comitetul norvegian a acordat premiul unui grup de oameni care sunt implicați într-o luptă curajoasă împotriva opresiunii pe care el și colegul său dictator, Alexander Lukașenko din Belarus, o exercită asupra poporului lor.

Premiul a mers la Memorial în Rusia, Ales Bialiatski, fondator al Viasna din Belarus și al Centrului pentru libertăți civile din Ucraina. Deși sunt divizate de granițe geografice care au devenit linii de luptă, ele fac parte dintr-un front comun în războiul pe care dl Putin l-a început în februarie. Acordând premiul celor care apără drepturile omului acasă, comitetul norvegian a evidențiat legătura dintre securitatea internațională și libertățile civice.

Acest gând a fost clar formulat de Andrei Saharov, un fizician nuclear care a creat prima bombă sovietică cu hidrogen, a militat pentru drepturile omului, a câștigat el însuși Premiul pentru Pace și a ajutat la fondarea Memorial la sfârșitul anilor 1980. Libertatea de gândire și drepturile omului, a susținut el, sunt la fel de importante pentru a împiedica țările să pornească războaie ca și descurajarea nucleară. În opinia sa, un stat care abuzează de drepturile omului pe plan intern va reprezenta întotdeauna o amenințare pentru lumea exterioară.

Războiul dlui Putin îi susține argumentul. Precursorii săi au inclus închiderea Memorial în interiorul Rusiei în decembrie, precum și zdrobirea libertății în Belarus de către dl Lukașenko după alegerile trucate din 2020. În egală măsură, puterea societății civile din Ucraina – reprezentată de Centrul pentru libertăți civile, care a jucat un rol crucial în timpul „Revoluției demnității” din 2013-2014 – este unul dintre motivele care stau la baza atât a atacului dlui Putin, cât și a capacității Ucrainei de a se apăra.

Memorial – cel mai vechi dintre cei trei laureați ai premiului Nobel pentru Pace – a apărut ca grup independent de stat la sfârșitul anilor 1980, la apogeul politicilor lui Mihail Gorbaciov de glasnost (deschidere) și perestroika (reconstrucție). Scopul său inițial a fost unul istoric, acela de a documenta crimele comise sub Stalin. În fiecare an, Memorialul a organizat o recitare în masă a numelor unora dintre milioanele de victime ale acestuia, citite de mii de participanți.

Pe măsură ce Rusia post-sovietică a început să abuzeze de cetățenii săi, mai întâi în Cecenia și apoi în întreaga țară, Memorial a devenit cea mai bună organizație pentru drepturile omului din țară. Existența sa a marcat în sine o distincție între noul stat și cel vechi, care exercita teroarea. Dar eșecul Rusiei de a se împăca cu moștenirea stalinismului i-a permis dlui Putin să spulbere această linie. Interzicând grupul anul trecut, a facilitat spălarea crimelor din trecut și comiterea altora noi.

„Memorialul creează o imagine falsă a Uniunii Sovietice ca stat terorist… De ce ar trebui noi, descendenții învingătorilor, să asistăm la încercările de reabilitare a trădătorilor patriei…?”, a declarat un procuror de stat, înfiorător, la acea vreme. „Ne face să ne pocăim de trecutul sovietic, în loc să ne amintim de istoria sa glorioasă”. Două luni mai târziu, domnul Putin își începuse războiul împotriva Ucrainei, folosind Belarusul ca cap de pod pentru atacul său asupra Kievului.

Ales Bialiatski, un disident belarus care a ajutat la înființarea Viasna („Primăvara”) în 1996 pentru a apăra prizonierii politici, a primit premiul în timp ce se afla în închisoare în Belarus. După ce a petrecut deja aproape cinci ani închis la începutul anilor 2010, el a ales să se întoarcă în Belarus în 2020 pentru a lua parte la proteste în masă împotriva lui Lukașenko, care a furat alegerile prezidențiale din acel an, dar a reușit să rămână la putere datorită brutalității extreme și a sprijinului dlui Putin. Membrii organizației Viasna, deși a fost interzisă în 2003, au expus unele dintre crimele comise de regimul dlui Lukașenko împotriva propriului său popor.

La momentul anunțării premiului, la 7 octombrie, o parte din echipa Memorialului se afla într-un tribunal din Moscova, luptând împotriva deciziei guvernului de a confisca clădirea sa, care conține o arhivă unică de documente pentru mai mult de 3 milioane de victime ale marii terori a lui Stalin. (Iuri Dmitriev, un istoric afiliat la Memorial, care a descoperit gropi comune în gulagurile lui Stalin, execută în prezent 15 ani de închisoare în Rusia). Amintirile și dovezile crimelor de stat sunt lucruri pe care atât dl Putin, cât și dl Lukașenko încearcă să le șteargă. Oamenii care adună dovezi și păstrează vie memoria fac o muncă importantă, așa cum a recunoscut comitetul Nobel. ■